O expoziție despre cum modifică inteligența artificială gustul nostru pentru frumos
Asociația COOLT lansează proiectul cultural ARTIFICIAL BEAUTY, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național în sesiunea de finanțare I/2026. Proiectul propune o dezbatere despre influența inteligenței artificiale în modă, în istorie și în remodelarea canoanelor de frumusețe.

La prima vedere, e o discuție despre haine. La o privire mai atentă, e o întrebare despre cine suntem și cine vom deveni dacă lăsăm algoritmii să decidă pentru noi: ce e frumos, ce e adevărat, ce e relevant.
Ce propune proiectul
ARTIFICIAL BEAUTY are trei componente principale:
O cercetare semi-istorică. O radiografie vizuală a stilurilor vestimentare din România din anii ’70 până în prezent — nu un studiu academic, ci o recuperare vie a reperelor stilistice ale fiecărei decade, pusă în context internațional.
O arhivă fotografică. Un efort de colectare, digitalizare și arhivare a mii de fotografii de familie și de presă, valoroase prin surprinderea ținutelor purtate de subiecți – oameni reali, în momente reale. Selecția curatorială a celor mai bune fotografii va sta la baza expoziției Artificial Beauty și a albumului cu același titlu.
Material video documentar. Interviuri cu designeri, modele, artiști, istorici și sociologi despre evoluția vestimentară a românilor, combinate cu imagini contemporane filmate pe Calea Victoriei pietonală, de-a lungul lunilor de vară. Clipuri din interviuri vor fi folosite în cadrul expoziției. Ulterior, materialul va fi condensat într-un film documentar despre modă și frumusețe în epoca modernă.

Cele trei direcții ale proiectului au ca rezultate:
– o expoziție multimedia, care va pune față în față fotografii reale, imagini retușate cu ajutorul AI și imagini generate integral de modele AI pe baza unor prompturi text;
– clipuri video cu insight-uri despre modă, frumusețe și AI;
– album cu fotografii și imagini generate cu AI, însoțite de reflecții asupra momentului istoric în care ne găsim.
De ce AI?
Proiectul pornește de la trei întrebări concrete:
1. În ce măsură putem permite inteligenței artificiale să ne reconstituie istoria vizuală — inclusiv evenimente care nu au fost fotografiate atunci când au avut loc? Nu cumva merită să păstrăm mai atenți ca oricând albumele de familie, fotografiile autentice, imperfecte, dar singurele care ne pot povesti lucrurile așa cum s-au întâmplat?
2. Modelele AI generează chipuri și corpuri bazate pe miliarde de imagini prelucrate și amestecate. Ce efect are expunerea îndelungată la aceste imagini asupra modului în care percepem fețele, corpurile, expresiile umane? Ni se rescrie cumva codul genetic și social pentru captarea și interpretarea frumuseții?
3. Unde se termină creativitatea și unde începe plagiatul, prin folosirea modelelor AI generative? Designerii au început să folosească AI în procesul de creație. Pot obține rapid imagini complete cu colecțiile lor, fără shooting, fără model, fără fotograf. De unde începe designerul să trișeze – sau nici nu există trișat în actul creativ?

ARTIFICIAL BEAUTY nu e un manifest pro sau contra AI. Este un fel de semnal de alarmă. Și o invitație la dezbatere. În cuvintele lui Robert Antonescu, inițiatorul și managerul proiectului:
Proiectul Artificial Beauty este o încercare de a înțelege cum influențează AI-ul memoria noastră vizuală, moda și istoria. Inclusiv istoria mică, de familie.
Planul este să construim o arhivă de fotografii autentice de familie și de presă, din anii ’70 până azi, pe care le vom pune față în față cu imagini generate de algoritmi. Nu e un exercițiu tehnic. E o dezbatere despre frumusețe, memorie și ce anume suntem dispuși să luăm de bun.
Ai văzut deja nenumărate postări despre evenimente sau personaje istorice ilustrate cu imagini generate de algoritmi. Încet-încet, devine ceva normal. Dar, de fapt, doar pentru că se întâmplă NU este și de la sine înțeles că e OK să se întâmple. Vrem să înțelegem și să fim pregătiți pentru ce ne așteaptă – poate chiar o schimbare globală a canoanelor de frumusețe a chipului uman și a corpului uman.
Despre inițiatori
Proiectul Artificial Beauty este implementat de Asociația COOLT (https://coolt.org) și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) în sesiunea de finanțare I/2026. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Contact presă: Robert Antonescu | hello [@] coolt.org


